Donatorii noștri

Ministerul Federal al Afacerilor Externe din Germania

Ministerul Federal al Afacerilor Externe din Germania avându-și sediul la Berlin şi dispunând de o rețea de 229 de misiuni diplomatice peste hotarele ţării, se ocupă de menținerea relațiilor Germaniei cu alte ţări ale lumii, precum şi cu organizații internaționale şi supra-naționale. Această activitate se extinde mult peste cadrul unor simple contacte între guverne şi parlamente. Datorită faptului că Germania şi societatea germană sunt implicate activ în activitatea rețelelor internaționale mereu în creștere, Ministerul german de externe promovează intens interacțiunile şi schimburile cu întreaga lume în astfel de domenii precum cel al afacerilor, cultural, ştiinţifico-tehnologic, al mediului şi dezvoltării sustenabile.

www.auswaertiges-amt.de

Fundaţia Visegrád

Fundația Visegrád este o organizație donatoare internațională, fondată de guvernele țărilor grupului de la Visegrád – Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia cu scopul de a promova cooperarea internațională în regiunea Visegrád (V4) precum şi între ţările V4 şi alte state, în special din regiunea Balcanilor de Vest şi din Parteneriatul Estic.


www.visegradfund.org

Trustul pentru Cooperare Regională la Marea Neagră (TCRMN)

TCRMN este o inițiativă care pe parcursul a 10 ani oferă granturi cu scopul de a consolida cooperarea regională, societatea civilă şi bazele democrației în ţările din regiunea bazinului Mării Negre. TCRMN recent şi-a extins activitatea în regiunile Europei Centrale şi de Est, având drept scop dezvoltarea societății civile, a proceselor democratice, implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor precum şi eradicarea unor obstacole în faţa dezvoltării democrației în regiune.

www.gmfus.org

Organizația pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

OSCE aplică o abordare comprehensivă a problemei securității care implică aspectele politico-militar, economic, de mediu şi cel umanitar. Iată de ce, OSCE este preocupată de un spectru larg de probleme legate de securitate inclusiv de controlul armelor, consolidarea măsurilor de securitate şi de încredere, drepturile omului, minoritățile naționale, democratizare, strategiile politice, combaterea terorismului şi activitățile economice şi de mediu. Programele educaționale se regăsesc pe deplin printre eforturile depuse de OSCE la prevenirea conflictelor şi reabilitarea post-conflictuală. Respectarea drepturilor omului este un angajament comun, important pentru toate comunitățile din cadrul OSCE.

osce.org/mission-to-moldova

Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului (AICH)

Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului (AICH) este o structură interguvernamentală a cărei scop este de a sensibiliza liderii politici şi sociali cu privire la necesitatea studierii, comemorării şi cercetării fenomenului Holocaustului atât la nivel național cât şi la cel internațional.

www.holocaustremembrance.com

Organizaţia Ukrainian Jewish Encounter (UJE)

Organizația Ucrainian Jewish Encounter (UJE) este o inițiativă privată multinațională lansată în anul 2008 ca un proiect de colaborare ce implică moștenirile creștine, evreiești şi altele din Ucraina, Israel şi din diasporă. La activitățile sale participă cercetători, lideri civili, oameni de artă, guverne şi publicul larg, toți fiind uniți de dorința de a promova relații mai profunde şi puternice dintre ambele popoare.

ukrainianjewishencounter.org

ImDialog. Organizaţia Evanghelică a Dialogului Creştin-Evreiesc

Organizația Evanghelică pentru Dialogul Creştin-Evreiesc din Hesse şi Nassau, ImDialog s-a extins pe parcursul a 60 de ani şi constă astăzi din 25 de membri, bărbați şi femei, în marea lor măsură – clerici de diferite vârste. In cadrul acestei regiuni extinse sarcina noastră constă în oferirea unor viziuni şi informații cu privire la iudaism, relațiile dintre evrei şi creștini, oamenii de origine iudaică şi Statul Israel. Sarcinile organizației sunt: – publicarea materialelor pentru educația școlară şi a adulților – organizarea de lecții şi seminare – susținerea numeroaselor instituții din Israel – publicarea expozițiilor pe subiecte de relații creştino-evreiești care pot fi închiriate.

– Publication of papers and general material for school and adult education
– Arranging lectures and seminars
– Supporting numerous institutions in Israel
– Publication of Exhibitions about Christian-Jewish subjects which can be rented.

www.imdialog.org

Ambasada SUA la Kiev, Ucraina

Misiunea diplomatică americană în Ucraina şi-a început activitatea la 22 ianuarie 1992. Astăzi, personalul Ambasadei este constituit din aproximativ 181 de americani şi peste 560 de ucraineni care reprezintă mai multeagenții şi departamente ale Guvernului SUA. Secția Afaceri Publice a Ambasadei împreună cu Departamentul de Stat de la Washington organizează şi finanțează anual diverse programe culturale.

ua.usembassy.gov/embassy/kyiv